Calea Moşilor între istorie şi agonie

Exact cu un an în urmă m-am lăsat atrasă de un afiş lipit într-o staţie de metrou şi care anunţa un tur pietonal ghidat prin Mahalaua Flămânda, în cadrul unui proiect intitulat nostalgic “ Prin Bucureştii ce se duc…”

Promotorii acestei acţiuni itinerante erau membrii unei asociaţii numită A.R.C.E.N.  Sunt convinsă că în timpul care a urmat, oamenii de la A.R.C.E.N. au reuşit nu doar să deschidă ochii şi sufletul multor bucureşteni care i-au însoţit pe parcursul numeroaselor proiecte de pe străzile vechi ale capitalei, dar vocea lor s-a făcut auzită şi, chiar dacă au existat urechi înfundate, mesajul a ajuns acolo unde trebuie.

Bucureştenii, tineri şi vârstnici, sunt alături de ghizii care readuc ca printr-o magie la picioarele drumeţilor însetaţi de adevăr poveştile marelui oraş a cărui istorie este atât de captivantă încât te îmbogăţeşte spiritual cu sentimentul apartenenţei de un loc aparte.

Povestea acestui material este modestă, ea a pornit de la un studiu despre Calea Moşilor, un ajutor oferit cu drag alături de alţi voluntari celor de la A.R.C.E.N. pentru pregătirea unui tur pietonal.

…dar citind, m-am îndrăgostit de Calea Moşilor.

O să râdeţi ? Veţi spune că în afară de ruine şi de ţigănie nu este nimic altceva ? În porţiunea cuprinsă între intersecţia cu B-dul Carol I şi Biserica Sf.Gheorghe Nou, Calea Moşilor mai păstrează, timid şi obosit o umbră din ce a fost cândva. Clădiri de patrimoniu se năruie încă şi încă, condamnate la moarte de un prezent la fel de incert ca însăşi bătrâneţea noastră văduvită de speranţe. Se încăpătânează să reziste şi, cum o vrea soarta, un cutremur sau un buldozer venit în noapte le va curma suferinţa….

Eram elevă la liceu când am auzit prima oară în casă vorbindu-se de sistematizarea din anii de nebunie ceauşistă când au fost rase de pe obrazul oraşului cartiere şi edificii de cult. Regret că nu-mi mai amintesc mare lucru din acel oraş, vag îmi apar în minte Halele de la Unirii şi Biserica Sf.Vineri.

Astăzi datorită tururilor pietonale ale A.R.C.E.N.-ului îmi pot crea o imagine a istoriei Bucureştiului şi consider că nu mă pierd într-o nostalgie desuetă dacă scriu aceste rânduri despre nişte…ruine. Ruinele astea ne aparţin şi sunt o frântură din trecutul nostru. Merită mai mult decât ţiganizarea şi deteriorarea în contextul legislativ încurcat al retrocedărilor. Şi ce vom vedea în locul lor ?…O pierdere ireparabilă a specificului unui oraş în schimbul clădirilor înalte cu geamuri în care se reflectă cerul, impersonale şi reci din care ieşim pierduţi, aruncaţi într-o lume absentă.

 

Vă propun să ne oprim la câteva rânduri de istorie.

După Bauer (1778) în vremea lui Alexandru-Vodă Ipsilante, Bucureştiul avea 67 de mahalale, 28 de mânăstiri, 31 de biserici de piatră, 20 de lemn, 10 paraclisuri, un palat domnesc , o şcoală publică, 35 de case mari de boieri şi 7 hanuri zidite în piatră. În 1798 capitala era împărţită în 5 plăşi: plasa Târgului, plasa Gorganului, plasa Brosceni, plasa Târgului De Afară şi plasa Podului Mogoşoaiei. Târgul de Afară avea 608 de case şi cuprindea 18 mahalale : Oltenii, Udricanul, Mântuleasa, Popa Soare, Pantelimon, Iancul, Negustorii, Radul,Târgul de Afară, Vergul, Olari, Sf.Vineri,Lipscani, Delea Nouă, Delea Veche, Popa-Nan, Hagiul, Lucaci. (Istoria Bucurescilor-I.Gion)

 Calea Moşilor este una dintre cele mai vechi artere bucureştene fiind cunoscută cândva drept Podul Târgului de Afară. G.I. Ionnescu – Gion scrie în ”Istoria Bucurescilor” că Podul Târgului de Afară a apărut cam în aceeaşi perioadă cu Podul Târgoviştei, menţionat în timpul domnitorului Şerban Vodă Cantacuzino (1640 – 1688).

Amplificarea activităţii comerciale din cele două mari târguri aflate, unul în jurul Curţii Domneşti ( Targul Dinlăuntru) şi al doilea din preajma Bisericii Zlătari ( Târgul De Sus) a determinat crearea unui nou târg pentru comercianţii aflaţi în număr crescând, lângă Biserica Oborul Vechi ( astăzi Biserica Sfinţii Ioachim şi Ana de lângă Foişorul de Foc). Astfel a luat naştere Târgul De Afară.

„Se pare că primul obor a fost în cartierul Batişte, în apropierea scaunelor măcelarilor; de aici s-a mutat spre răsărit pe terenul unde se va ridica apoi crucea lui Mogoş şi biserica Oborul Vechi; iar de aici, când oraşul se va întinde din nou se va muta şi mai departe, spre nord-est, pe locul actualei Hale Obor şi a parcului adiacent. Zilele de târg erau, potrivit poruncii din 1786 a lui Mavrogheni, care nu făcea decât să constate o veche datină, marţea şi vinerea”, scrie Costantin C. Giurescu în „Istoria Bucureştilor”.

“Targul-din-Năuntru de lângă Curtea Domnéscă, Târgul de Sus dinspre Hanul lui Serban-Voda,Târgul Cucului de lângă Sfântul Gheorghe-Nou, Târgul-de-Afară de la Obor, mişună şi foiesc de oameni: ţărani, neguţători români şi greci; apoi veneticti Ovrei, Arnăuţi, Turci, Nemţi,Unguri, Sârbi, Bulgari; şi din când în când , aciolându-se pentru totdeauna în Bucuresci, căci Dâmboviţa este apă dulce şi cine o bea nu se mai duce, mai găsim câţiva rătăciţi Francezi şi Italieni. Dintre toţi însă Grecii adoră oraşul lui Bucur. E un fel de fanatism pentru ei ca să locuiască la Bucuresci sau cel puţin să-l vadă.” (I.Gion)

Drumul care unea centrul oraşului, undeva din vecinătatea Bisericii Sf. Gheorghe Vechi, cu acest nou târg apărut a fost numit Podul Târgului de Afară.

 „Acest drum, mai târziu podit, şi, deci, acest pod nu începea ca astăzi (sfârşitul secolului al XIX-lea), tocmai din gura pieţei, de la Bazaca, ci de sus, de pe colina, de la biserica Sfântului Gheorghe – Vechi, deoarece portiunea Căii Moşilor de astăzi cuprinsă între Piaţa Sfântului Anton şi uliţele Decebal şi Sfânta Vineri era ocupată de locurile de jos ale Curţii Domneşti, de Puşcăria Domnească, de gardul Viei Domneşti […]

Mergând tot spre Obor, Podul Târgului de Afară trecea pe lângă gardul vitelor, proprietate a mânastirii Spătarului Stelea (…),  ajungea la uliţa care ducea spre Pescăria Veche […] şi la alta care, pe lângă râuleţul Bucurescioara ducea spre biserica Domniţei Ancuţa, adică aVergului. […], apoi mergea înainte şi întâlnea  mahalaua Sibilelor „, scrie Ionnescu – Gion în Istoria Bucurescilor.

„În 1767, Podul se întindea până la Biserica Ceauş Precup care este una dintre bisericele Precupetii vechi ( Biserica Olari ). […] La 1792, Domnia numeste o comisie de patru boieri care să repare cele trei mari poduri ale Capitalei: Podul Târgului de Afară, Podul Mogoşoaei şi Podul Calicilor. Vornicia şi polcovnicia de poduri dă poruncă încă de la 1782 ca tot mahalagiul să măture şi să repare podul cât ţine lungimea curtei lui, iar băltoacele, unde se fac, să le astupe cu cenuşe, praf, paie şi alte sfărâmături. Mai tarziu, în 1793, Epitropia Obştiei ia sub îngrijirea sa podurile,” continuă povestea Caii Mosilor in Istoria Bucurescilor (Ionnescu – Gion).

“ Egumenii mânăstirilor proprietare taceau chitic, până când vedeau că maidanul a fost mai tot acoperit cu clădiri şi că s-a încheiat printre bordeie şi căscioare şi un fel de uliţă. Atunci,de grabă, jalbă la Domnie, ameninţări de dărâmare, judecată, până când locuitorii cascioarelor se recunoşteau embaticari ai Sfântei Mânăstiri pentru sume care, deşi par minime, dar care atunci însemnau mult cu scumpetea banilor .”

Numele de astăzi, Calea Moşilor este legat de existenţa altui târg , mai vechi decât cel De Afară, Târgul Moşilor. Acesta se deschidea primăvara în sâmbăta Rusaliilor când se făcea pomenirea morţilor, notată în calendarul bisericesc cu Sâmbăta Moşilor. Târgul Moşilor a fost imortalizat de acuarelele lui Amadeo Preziosi din 1867. La mijlocul sec. al XIX-lea cele două târguri se unifică pe moşia domnitorului Grigore Ghica din zona Colentina.

De la începuturile sale Podul Târgului de Afară a fost animat de o lume pestriţă, de cârciumi şi cârciumioare mereu pline de clienţi,  negustori şi mahalagii. Este motivul pentru care  devenise locul predilect de unde se propagau veştile în oraş. Condamnaţii la moarte şi alţi răufăcători erau obligaţi să străbată întreg Podul călare invers pe un măgar, purtând atârnată de gât sentinţa scrisă. Astfel ajungeau sub blamul public la capul Podului ( Obor) unde era spânzurătoarea.

Este evidentă importanţa oferită acestui drum comercial, din moment ce Calea Moşilor va deveni prima stradă pietruită din Bucureşti ( 1825), iar în 1906 va fi considerată cea mai lungă arteră a capitalei, măsurând 2830 m. Activitatea sa comercială se reflectă în progresul care înlocuieşte carul cu boi în doar 100 de ani cu tramvaiul electric ( 1899 )….

” Bucurestii nu merg, ci aleargă pe calea progresului. Devisa lor : tot inainte !” ( 1899)

În anii care au urmat Calea Moşilor şi-a păstrat aspectul comercial, locuinţele alăturându-se magazinelor şi atelierelor care treptat au înlocuit hanuri, cârciumi şi prăvălii.

În anii 1988-1989 Calea Moşilor şi zona adiacentă a fost supusă unui plan de sistematizare.

Un studiu efectuat de o echipă a Muzeului Municipiului Bucureşti asupra porţiunii din Calea Moşilor cuprinsă între numerele 65 şi 117 ( considerată ca fiind cea mai veche parte a acestei artere), de la intersecţia acesteia cu Hristo Botev până spre intersecţia cu Carol I, nu a reuşit să identifice construcţii mai vechi de anul 1902, dar acestea au existat cu siguranţă.

O parte din aceste construcţii mai poartă amprenta negustorească cu care ne vom reobişnui astăzi să privim Calea Moşilor, alături de camere şi dependinţe existănd prăvăliile de la parter.

La numărul 79 se află Biserica cu Sfinţi, odinioară o biserică din lemn a cărei ctitorie este contemporană cu naşterea Podului Târgului De Afară şi care a dat numele mahalalei vecine cândva cu “ Podul Armenilor, cum glasuiesce un document din 1772 şi se întinde puţin la stânga Podului Târgului-de-Afară. Acestă mahala, spune tradiţiunea, era bariera Bucurescilor în vremea lui Matei Bassarab.”

Alături de casele în exclusivitate locuinţe, spre numerele 113-117 se află blocuri interbelice construite în perioada 1934-1938-1940, cel de la 113 fiind destinat italienilor care lucrau la rafinăria Prahova.

Crâmpeie fotografice

Hanul Solacolu, numit impropriu han, a fost de fapt o fabrică de produs paste din București. Arhitectura sa combină contururi tradiționale cu puține elemente occidentale. A fost construită în 1859 de frații Solacoglu, negustori din Monastir, Macedonia care s-au stabilit în Valahia. În acest han a locuit Liuben Karavelov, lider al emigrației revoluționare bulgare, în ajunul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878, la care au participat și voluntari bulgari. Acest lucru este menționat pe o placă comemorativă amplasată aici de amabasada Bulgariei. În anii 1990, administrația orașului a evacuat locuitorii ilegali ai hanului și s-a presupus că va începe procesul birocratic de refacere a clădirii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În 2003, hanul a fost retrocedat urmașilor familiilor Solacolu, iar în 2007 au fost evacuați din han așa-zișii „chiriași”, care erau de fapt niște țigani care desfășurau activități infracționale, în special prostituție. ( sursa Wikipedia )….

Progresul este necesar în orice societate şi este evident că alergăm pe această cale, dar mie mi se pare că suntem orbiţi de strălucirile aurului de goarnă şi renunţăm mult prea uşor la ceea ce ne aparţine. Aruncăm cu uşurinţă la gunoi ceea ce-i uzat, ce nu-i modern şi în pas cu moda, uităm că atunci când intram în casa bunicilor eram fascinaţi tocmai de acea senzaţie că timpul a stat pe loc şi ne putem odihni inima în palmele lor bătătorite de viaţă.

„…Monument istoric-1895

Arhitect J.Berthet. Casă de negustor cu dublă funcţiune, comercială şi de locuit.Faţada principală prezintă la parter bosaje reliefate şi ancadramente geometrice fin profilate la vitrine şi la accesele care conduc la etajul destinat locuirii , prevăzut cu balcoane sprijinite pe console ornamentale… ”

Inscripţia, editată în engleză şi franceză, destul de greoaie, ar face senzaţie dacă privind clădirea ai vedea-o renovată şi cu toate  “ dichisurile” puse în valoare…

La intersecţia străzilor Sfintilor, Calea Moşilor şi Cernica se află o bisericuţă a cărei istorie este legată de cea a oraşului.
Biserica de azi a fost zidită în anul 1728 pe locul vechii biserici a lui popa Herea (ieromonahul Filotei) care la 15 februarie 1696 a fost închinată Mitropoliei din Bucureşti şi fostei Mitropolii din Târgoviste. Dania a fost întărită cu blestem de Patriarhul Antiohiei, Atanasie. Biserica a purtat la început hramul „Vovidenia”. Cu îngrijirile mitropolitului Daniil, în locul bisericii lui Popa Herea a fost ridicată o nouă biserică din piatră. Prin acest act s-a împlinit voia donatorului menţionată în actul de danie. Sibilele care înfrumuseţează exteriorul bisericii au determinat ca biserica să fie denumită de enoriaşii ei ( care nu ştiau ce sunt sibilele) „Biserica cu Sfinţi”, parohia de azi purtând numele Parohia „Sfinti”

Între anii 1912- 1931 biserica a fost închisă. În acest timp i s-au facut cele mai însemnate reparatii.

Pictura bisericii, în special cea din interior prezintă un deosebit interes. Dintre puţinele biserici din ţară biserica cu sfinţi are şi pictură exterioară. Cele 19 figuri, 10 sibile şi 9 filozofi au fost măcinate de timp. Pictura exterioară nu mai este cea de la mitropolitul Daniil, fiind refăcută de câteva ori între anii 1897- 1931. În anii 1992- 1993 pictura originala a fost redescoperita sub straturile de fum si cele adaugate în timpul reparatiilor anterioare.

Construcţiile cele mai vechi existente în zona “protejată” cuprinsă între Bd. Bratianu şi Bd. Carol, în afară de biserici, nu sunt mai vechi de mijlocul secolului XIX. Este adevărat că nu toate. Oraşul de secol XIX  este amestecat cu blockhouse-uri din perioada interbelică, parcări betonate, locuri virane şi chiar construcţii moderne şi anoste care afectează şi mai mult o zonă oricum alterată de timp. (http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/01/calea-mosilor-si-agonia-cladirilor-istorice/ )

Langă Biserica Razvan, vizavi era cândva Hanul Nicolescului frecventat de evrei, han care avea şi sinagoga construită în 1789; câţiva ani mai târziu cu prilejul unei reclamaţii cercetată de stăpânire (atunci austriacă), mahalagii se plângeau că “acea mahala s-a umplut toată de evrei, dând pe prăvălii îndoit preţ de chirie”. (http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/01/calea-mosilor-si-agonia-cladirilor-istorice/)

Undeva ascunsă , lateral de parcare şi în spatele unei clădiri se află umbra sinagogii într-un mimetism perfect cu ceea ce o înconjoară.

La intersecţia cu Sf Vineri pe dreapta Căii Moşilor,între două terenuri virane se află o casă veche negustorească de sfârşit de secol XIX. Parterul este alterat de termopane, iar la etaj bătrânele ziduri şi ferestrele au rămas atinse doar de vreme. ( http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/01/calea-mosilor-si-agonia-cladirilor-istorice/)

Calea Moşilor porneşte azi de undeva din spatele magazinului Cocor, trece pe lângă fostul magazin “La Vulturul de mare cu peştele în gheare”, primul “magazin universal” din Bucureşti, cu etaj, fost întâi la Piaţa de Flori înainte de a se fi mutat aici (azi sediu de bancă), prin dreptul Bisericii Sf. Gheorghe Vechi, ctitorie a boierilor Bălăceni de secol XV (distrusă la Marele Foc din 1847 şi ulterior refacută în forma pe care o vedem) care se întrezăreşte printre case…

Trebuie ştiut că fosta mahala Sf Gheorghe Vechi ale cărei ulicioare au fost tăiate de prelungirea Bulevardului Colţei spre Piaţa Mare în anii ’40 este cea mai veche vatră a oraşului, aici la o mare răspântie de drumuri  unde Calea care unea Târgul Dinlăuntru cu Târgul din Afară se încrucişa cu prelungirea Uliţei celei Mari (Lipscani) trebuiesc căutate urmele satului ciobanului Bucur.

(http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/01/calea-mosilor-si-agonia-cladirilor-istorice/)
Dupa intersectia cu Bulevardul Carol I, Calea Mosilor sistematizata nu mai pastreaza nimic din istoria ei….

A fost cândva…