Bunicii, darul lui Dumnezeu !
Privindu-i pe mama şi tata, de la o vreme îmi revin în amintire bunicii, realizănd că astăzi eu sunt la vârsta părinţilor mei atunci când bunicii încă trăiau şi erau la vărsta de astăzi a părinţilor mei. De când fiica mea a trecut de adolescenţă am început să-mi privesc viaţa din ambele perspective şi, dintr-o pornire aparent copilărească îmi verific memoria sădită din începuturi pentru că mi s-a făcut dor de Taţi.
Am stabilit un clasament al amintirilor cu Taţi, aşa cum i-am spus întotdeauna bunicii mele, Constanţa, alături de care am trăit zi de zi primii 10 ani ai vieţii…Era tare amuzantă, plină de energie şi de dragoste pentru mine. Deseori regret că nu am cunoscut-o mai bine, că nu am stat mai mult de vorbă cu ea în vremea tinereţii mele când totul mi se părea nemuritor şi mult prea de neînţeles pentru bunica.
Sufletele noastre au rămas…
Vezi articolul original 1.554 de cuvinte mai mult
Într-un cuvânt, Eliza… 